Astăzi s-au împlinit trei ani de la alegerile electorale din septembrie 2020, când, Corneliu Ștefan, a fost ales în fruntea Consiliului Județean Dâmbovița. Într-un mesaj transmis pe pagina sa de socializare, acesta a enumerat cele mai importante investiții implementate sau aflate în derulare, pentru dezvoltarea județului.
Una dintre realizările majore amintite de președintele CJD a fost deblocarea modernizării a 124 de kilometri de drumuri naționale care străbat județul Dâmbovița. Printre aceste proiecte se numără extinderea la patru benzi a Drumului Național DN7 Bâldana – Titu, lucrare cu o valoare de 288.000.000 de lei. De asemenea, se derulează proiectul de lărgire la patru benzi a DN71 Bâldana-Târgoviște, cu o valoare de 1.000.000.000 de lei, precum și proiectul de modernizare a DN71 Târgoviște – Sinaia, în valoare de 1.378.000.000 de lei.
„Am promis dâmbovițenilor inele de centură pentru a reduce traficul urban.
Centura orașului Găești, proiect 100% al Consiliului Județean Dâmbovița! Lungimea acestui drum este de 4,5 km, iar valoarea proiectului este de 89.000.000 de lei. Suntem în etapa de obținere a avizelor și acordurilor necesare.
Inelul 2 de Centură al Municipiului Târgoviște, lungime 16,5 km, valoare 147.000.000 de euro. Suntem în etapa de obținere a ultimelor avize și acorduri.
Centura orașelor Pucioasa și Fieni, lungime 14 km, valoare 158.000.000 de euro. Suntem în etapa de obținere a ultimelor avize și acorduri.
Centura Municipiului Moreni – 35.000.000 de euro. Suntem în curs de obținere avize și realizăm studiile geotehnice și de teren specifice.
Centura orașului Titu! Consiliul Județean Dâmbovița este liderul unei asocieri din care mai fac parte Titu, Braniștea, Sălcioara și Produlești. Suntem la etapa procedurilor de achiziție a serviciilor de proiectare, faza ,,Studiu de fezabilitate”.
Au fost modernizate drumuri județene pe o lungime de 62 de km cu ajutorul fondurilor europene. Valoarea totală a lucrărilor se ridică la 239.000.000 de lei.
Programul Județean de Dezvoltare Locală al Consiliului Județean Dâmbovița, unic în țară! Finanțăm 187 de proiecte depuse de 76 de primării dâmbovițene, acestea având o valoare totală de 360.000.000 de lei.
Se lucreză pe Proiectul Regional de Dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată, valoarea acestuia fiind de 450.000.000 de euro. Sunt în execuție lucrări de peste 142.000.000 de euro în 29 de localități dâmbovițene.
Am semnat contractul de realizare a studiului de fezabilitate necesar construirii unui spital de pediatrie în județul Dâmbovița. Vorbim de un spital nou a cărui valoare o estimăm la aproximativ 25.000.000 de EURO.
Investițiile și proiectele aprobate pentru finanțare în ultimii doi ani la nivelul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște se ridică la aproximativ 16.000.000 de euro:
Reducerea riscului de infecții nosocomiale – 7.000.000 euro;
Construirea Ambulatoriului de Specialitate – 3.400.000 euro, lucrări finalizate;
Se lucrează la extinderea Unității de Primiri Urgențe – 1.700.000 euro;
Extinderea și dotarea Secției Cardiologie – 2.000.000 euro, precum și achiziționarea unui aparat angiograf în valoare de 2.000.000 euro. A fost finalizat noul corp de clădire și se montează aparatul angiograf.
Datorită proiectului Consiliului Județean Dâmbovița de 65.000.000 de lei, sumă accesată prin PNRR, vom dota cu echipamente digitale, mobilier și materiale didactice 61de unități de învățământ din 54 de localități dâmbovițene, Palatul Copiilor și Clubul Sportiv Școlar din Târgoviște.
Consiliul Județean Dâmbovița va achiziționa 48 de microbuze școlare, electrice sau hibrid, pentru tot atâtea școli din județul Dâmbovița. Valoarea microbuzelor, fonduri accesate prin PNRR și AFM, se ridică la 11.100.000 de euro.
Prin PNNR vom transforma 3 biblioteci din județ în hub-uri digitale și vom dota alte 26 cu echipamente digitale și calculatoare” , a transmis președintele CJD, Corneliu Ștefan.
Au început lucrările pentru construcția Complexului Sportiv Multifuncțional „Dâmbovița Arena”
În aceeași postare, președintele CJD, Corneliu Ștefan, a anunțat debutul lucrărilor de construire a noului Complex Sportiv Multifuncțional „Dâmbovița Arena”. Proiectul, cu o valoare totală de aproximativ 271.000.000 de lei, reprezintă o inițiativă a Consiliului Județean Dâmbovița, care contribuie cu suma de 25.000.000 de lei.
„Noul stadion, dispus pe subsol, parter și 3 etaje, va avea o capacitate de 12.402 locuri.
Acestea sunt o parte a rezultatelor noastre! Nu a fost ușor, însă, împreună, am reușit! Vă promit că nu vom slăbi ritmul nici în anii care vin!”