• mie. dec. 4th, 2024

Dambovita Media

Stiri din Dambovita

Ce mai cauta prietenii pe Dambovita Media. Click pe tag

Programul de vizitare al muzeelor din cadrul Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște în minivacanța de 1 decembrie

ByDâmbovițaMedia

nov. 28, 2023

În perioada 30 noiembrie – 3 decembrie 2023, cu ocazia sărbătorii Sf. Apostol Andrei şi a Zilei Naționale a României, Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, anunță un program special de vizitare pentru toate muzeele din Târgoviște, Ansamblul Brâncovenesc de la Potlogi şi Peştera Ialomiţei.

Astfel, programul de vizitare al muzeelor deschise în perioada 30 noiembrie – 3 decembrie 2023, este următorul:

– Ansamblul Monumental „Curtea Domnească”, Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti, Muzeul de Artă, Muzeul de Istorie, Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic, Muzeul „Casa Romanţei”, Muzeul Scriitorilor Dâmboviţeni, Muzeul „Vasile Blendea”, Casa – Atelier „Gheorghe Petraşcu”, Ansamblul Brâncovenesc de la Potlogi – deschise în intervalul orar 9:00 – 17:00;

– Pestera Ialomiței va putea fi vizitată între orele 9:00 – 16:00.

Mai mult, în data de 1 Decembrie, iubitorii de istorie și artă vor putea vizita gratuit următoarele muzee: Ansamblul Monumental „Curtea Domnească”, Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti, Muzeul de Artă, Muzeul de Istorie, Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic, Muzeul „Casa Romanţei”, Muzeul Scriitorilor Dâmboviţeni, Muzeul „Vasile Blendea”, Casa – Atelier „Gheorghe Petraşcu” și Ansamblul Brâncovenesc de la Potlogi.

Menţionăm că în zilele de 30 noiembrie, 2 și 3 decembrie 2023, vizitarea muzeelor Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște NU este gratuită.

Vă aşteptăm cu drag!

 

Compartimentul Imagine, Relații Externe,

Consiliul Județean Dâmbovița

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *