• joi. sept. 29th, 2022

Dambovita Media

Stiri din Dambovita

Ce mai cauta prietenii pe Dambovita Media. Click pe tag

Semnalul senatorului Dragoș Popescu pentru un alt pod construit ilegal

Byadminstefan

sept. 22, 2022

Senatorul organizației REPER, Dragoș Popescu, afirmă că „serialul podurilor ilegale din România continuă”. Acesta a transmis pe pagina sa de socializare că de această dată este vorba despre un pod de la Vlădeni, județul Dâmbovița care face legătura între Vlădeni și Gheboaia printr-un drum forestier. La fel ca faimosul pod de la Luțca din Neamț și podul din Vlădeni este dat în folosință fără a avea actele necesare, semnalează parlamentarul Dragoș Popescu.

Podul din Vlădeni a fost dat în folosință, deși nu i-a fost emisă autorizaţia de gospodărire a apei, cu toate că fără acest act, legal, podul nu poate fi exploatat, sau deschis circulației. Ca să rezolve situația, autoritățile au găsit soluția, va fi efectuată o nouă lucrare de reabilitare, undeva în 2023, pe care ABA Buzău Ialomiţa o va monitoriza “vigilent”.

Bineînțeles că podul din Vlădeni are un istoric la fel de alambicat ca multe dintre lucrările de infrastructură de la noi din țară:

În acte, apare că:

 a fost construit în 2 etape: jumătate în 2007 și restul în 2009 (de fapt în 2011);

 a fost recepţionat tot de două ori, o dată în 2015 şi final în 2017;

a costat statul român foarte mulți bani: 1 180 298,72 lei (fără TVA).

 în realitate, ce s-a construit diferă fundamental de documentaţia avizată şi proiectul iniţial din 2007, iar cât a costat, de fapt, nu ştie nimeni deoarece contractele, devizele şi desfăşurătoarele de lucrări au dispărut subit odată cu apariţia cererilor pe Legea 544 (așa spune Primăria Vlădeni).

 Podul a fost dat în folosinţă în 2015, după o recepţie în care deficienţele legale sunt acoperite cu tăieri de “pamblici”, pupături şi laude.

Câteva luni mai târziu Mama Natura îl aduce în stadiul în care „chiar dacă ar fi depus o cerere de autorizare n-ar fi primit-o, pentru că “este nevoie de ample lucrări de punere în siguranţă executate în baza unor expertize”, aceasta a fost scuza patetică a Administrației Bazinale de Apă Buzău Ialomiţa, autoritatea responsabilă. 

 În concluzie, acest pod este exploatat ilegal de mai bine de 5 ani, iar ABA Buzău Ialomița are cunoștință despre această faptă, care, de altfel, constituie infracţiune pe care chiar instituţia a lăsat-o şi încă o lasă voit nesancţionată.

Podul de la Vlădeni se află în stare avansată de degradare şi nesiguranţă și urmează a fi „reabilitat” prin lucrări care vor costa statul român peste 🚩2.000.000 de euro. Noua investiţie este crucială pentru continuarea folosinţei şi asigurarea scopului: tranzitul de camioane de lemne la pas grăbit.

Procesul de reabilitare a început cu un aviz de gospodarire emis în baza unei cereri incomplete şi cu cateva denunţuri la DNA pentru „activitatea” instituţiilor implicate.

Autoritățile noastre centrale oare urmăresc cu atenție și îngrijorare și cum sunt investiți banii publici? Sau acoperă urmele subordonaților, precum buldozerele acoperă deșeurile în Dâmbovița?” , a scris pe Facebook senatorul Dragoș Popescu.

Ar putea fi o imagine cu în aer liber

Ar putea fi o imagine cu hartă şi în aer liber

Sursa foto: Facebook, Dragoș Popescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.