Pe parcursul zilei de ieri, 3 ianuarie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, alături de reprezentanții celorlalte instituții cu atribuții pe linie de ordine publică și sub autoritatea Instituției Prefectului, au continuat acțiunile organizate pentru creșterea gradului de siguranță al comunității și pentru verificarea modului în care sunt respectate normele impuse în contextul epidemiologic actual generat de virusul Sars-CoV-2.
Pe raza întregului județ au fost desfășurate 19 acțiuni punctuale în contextul pandemiei de COVID-19, fiind legitimate 1.227 de persoane, verificate 68 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate și 68 de
restaurante/terase/fastfood-uri.
Activitățile desfășurate au vizat și verificare modului în care se respectă măsurile de protecție sanitară în mijloacele de transport persoane, fiind controlate 233 de astfel de autovehicule.
Totodată, în urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 9 sancțiuni contravenționale persoanelor care nu au respectat reglementările privind portul măștii de protecție și au întocmit un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.
Forțele de ordine continuă acțiunile organizate pentru siguranța cetățenilor, fiind permanent la datorie.