La fel ca anul trecut, și în acest an, la Târgoviște, beculețele de Crăciun vor fi aprinse tot pe 1 decembrie, de Ziua Națională a României.
Din păcate, anul acesta nu vom mai avea manifestările, ceremoniile militare și religioase de care ne bucuram în ficare an de această zi atât de specială pentru români. Totuși, lumințele care vor aprinde bucuria Crăciunului în sufletele oamenilor vor fi văzute și în acest an în zona centrală a orașului. Zilele trecute a fost montat bradul, în Piața Tricolorului, iar acum urmează să fie împodobit. De asemenea, au fost puse instalații de iluminat în mai multe locuri din centrul municipiului Târgoviște. ,, Chiar dacă traversăm o perioadă dificilă, pe 1 Decembrie, de Ziua Națională a României, iluminatul festiv va fi aprins din nou la Târgoviște! Pregătirile sunt în plină desfășurare, iar orașul nostru se va îmbrăca și în acest an în haine de sărbătoare, simbol al speranței de mai bine, sentiment de care avem nevoie acum, parcă mai mult decât oricând” , a fost mesajul edilului municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan.