În aproximativ trei săptămâni, Parcul din zona UM Gară va fi finalizat! În această dimineață, conducerea Primăriei Târgoviște a inspectat stadiul lucrărilor de la noul Parc, aflat în vecinătatea noului complex comercial, Dâmbovița Mall.
În aceste zile se aștern rulourile de gazon. În total vor fi 14.000 de metri pătrați de gazon, din cei 16.000 de metri cât este suprafața întreagă a noului parc. Potrivit edilului Daniel Cristian Stan, acestă investiție aparține administrației publice locale târgoviștene, derulată pe fonduri europene. Noul parc va fi dotat cu tot ceea este necesar pentru o zonă de agrement, va fi amenajată o bibliotecă în aer liber, cu fântână arteziană, cu un mini – amfiteatru, loc de joacă pentru copii și trasee destinate bicicliștilor. ,,Ne aflăm în noul parc pe care administrația locală Târgoviște îl construiește aici, în fosta zonă UM Gară, lângă mall-ul comercial. Este vorba despre o investiție pe fonduri europene, o investiție care vizează aproximativ 16.000 de metri pătrați. La acest moment sunt în faza de așternere a rulourilor de gazon, vreo 14.000 de metri pătrați de gazon. De asemenea, această investiție presupune plantare a aproximativ 500 de arbori și arbuști, este o zonă cu totul și cu totul nouă, care până acum era neutilizată, degradată care pe fonduri europene iată că se transformă într-un parc, cu o bibliotecă în aer liber, cu fântână arteziană, cu un mini-amfiteatru, cu loc de joacă pentru copii, cu tot ceea ce este necesar pentru relaxare, pentru agrement, aici într-o zonă a municipiului Târgoviște care era până acum închisă”, a declarat primarul municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan. De asemenea, primarul a mai confirmat faptul că la ultima ședință de Consiliu Local, Drumul Județean din zona fostei Unități Militare, a fost solicitată preluarea acestuia de către Primăria Târgoviște. De altfel, administrația publică locală are în obiectiv să demareze și alte proiecte majore de interes public, în zona respectivă. ,,Mai trebuie să precizez că în ultima ședință de Consiliu Local, Primăria Târgoviște a solicitat preluarea Drumului Județean, a sistemului de iluminat public și tot ceea ce înseamnă rețele pe această zonă, astfel încât să ne putem ocupa de întreținerea drumului. În general, această zonă reprezintă rezultatul unui parteneriat dintre Primăria Târgoviște și Consiliul Județean Dâmbovița. Aici a fost terenul Consiliului Județean Dâmbovița, transmis către Primăria Municipiului Târgoviște, pentru că numai noi eram eligibili de a accesa fonduri europene pentru realizarea acestui parc. Am făcut lucrul acesta, CJD a realizat drumul, sistemul de iluminat public, rețelele le vom prelua, le vom întreține și vom face tot ceea ce putem ca această zonă să se mențină. Aici mă refer la calitatea străzii, la iluminatul public și, de asemenea, să dezvoltăm și alte proiecte cum sunt blocurile ANL, precum și alte investiții majore de interes public”, a confirmat primarul municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan.