Primăria Târgoviște anunță că miercuri, 1 decembrie, va fi dat startul sărbătorilor de iarnă! Pregătirile pentru cea mai frumoasă perioadă a anului sunt în toi.
Decorațiunile și luminițele au fost amplasate deja în zona centrală a municipiului Târgoviște, la fel și pe alte bulevarde importante ale orașului. De asemenea, bradul de Crăciun a fost amenajat în Piața Tricolorului.
Anul acesta, administrația publică locală târgovișteană a pregătit și evenimente dedicate Crăciunului. La fel ca în marile orașe ale țării și chiar ale Europei, la Târgoviște va fi organizat și în acest an Târgul de Crăciun. Și acesta va fi deschis tot pe 1 decembrie.