• vin. oct. 11th, 2024

Dambovita Media

Stiri din Dambovita

Ce mai cauta prietenii pe Dambovita Media. Click pe tag

Tranzacția COS Târgoviște către investitorii italieni a fost finalizată

ByDâmbovițaMedia

mart. 15, 2022

Primarul Daniel Cristian Stan a anunțat pe pagina sa de Facebook că a fost finalizată tranzacția care vizează COS Târgoviște, activul funcțional a fost preluat de către investitorul italian, fiind achitat inclusiv prețul contractual!

„Deși inițial am fost rezervat (ca mare parte a târgoviștenilor), este o veste excelentă pentru industria dâmbovițeană, poate cea mai bună din ultimele 3 decenii, în condițiile în care, o infuzie de capital de câteva sute de milioane de euro, va reașeza orașul nostru pe harta metalurgiei europene, iar producătorul de oțel va redeveni principalul pion al economiei locale, cu beneficii multiple, de la crearea locurilor de muncă, de ordinul miilor, atât directe, cât și indirecte, până la recâștigarea unui mare contribuabil la bugetul local.

Reamintesc că grupul ”Beltrame” a prezentat planul de investiții care vizează activele COS Târgovişte, plan care presupune un aport financiar de peste 400.000.000 euro, conturându-se astfel poate cea mai mare investiție din judeţul Dâmboviţa de după Revoluţia din decembrie 1989 și realizarea uneia dintre cele mai moderne capacități de producție a oțelului din Europa, cu respectarea strictă a legislației de protecție a mediului.

Referitor la demersurile din viitorul apropiat, sunt convins ca investitorul va face pașii necesari în vederea reluării producției de oțel, de la angajarea treptată a personalului, până la investițiile substanțiale în retehnologizare prezentate în urmă cu aproximativ o lună” , a transmis primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *