• vin. dec. 13th, 2024

Dambovita Media

Stiri din Dambovita

Ce mai cauta prietenii pe Dambovita Media. Click pe tag

Un bărbat din Dâmbovița, prins la volan sub influența alcoolului

ByDâmbovițaMedia

ian. 5, 2022

La data de 4 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală au fost sesizați cu privire la faptul că un autoturism s-a izbit de un cap de pod.

Polițiștii s-au deplasat al fața locului, în localitatea Cazaci, unde au identificat un autoturism avariat și conducătorul acestuia, un bărbat, de 46 de ani. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, acesta prezentând o alcoolemie cu o
valoare peste 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Minor, prins la volan fără permis de conducere

De asemenea, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Răcari au depistat, pe drumul național 71, din localitate, un tânăr, minor, din Mogoșoaia, în timp ce conducea un autoturism, deși nu poseda permis de conducere.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *