Ziua Poliției Române, sărbătorită oficial pe 25 martie, a fost marcată în avans la Târgoviște, sâmbătă, 22 martie, la decizia Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița. Evenimentul s-a desfășurat pe platoul Prefecturii și a inclus expoziții de echipamente, autospeciale și demonstrații de tehnici de intervenție. Publicul a avut ocazia să vadă laboratoare mobile de criminalistică, aparatură modernă și exerciții cu câini de urmă. Momentul a fost completat de survolul unui avion, care a oferit un spectacol aerian timp de câteva minute.
„Chiar dacă astăzi nu este Ziua Poliției Române, o sărbătorim în avans pentru a prezenta publicului dâmbovițean tehnica și modul de acțiune al polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița.
Cu această ocazie, dorim să evidențiem și latura umană a instituției, să arătăm aspectele pozitive ale activității noastre, dotările de care dispunem și polițiștii care acționează în diferite domenii. Avem autospeciale ale Biroului pentru Protecția Animalelor, ale structurilor de ordine publică și rutiere, precum și ale Serviciului pentru Acțiuni Speciale (SAS). De asemenea, Serviciul Criminalistic prezintă laboratorul mobil de criminalistică, iar laboratorul de prevenire a infracțiunilor rutiere le oferă copiilor ocazia de a participa la activități interactive în teren.
Mulțumesc dâmbovițenilor pentru încrederea acordată instituției Poliției Române și Poliției Dâmbovițene. Îi asigur că depunem în continuare toate eforturile pentru menținerea ordinii și siguranței publice în întregul județ, precum și pentru prevenirea faptelor antisociale. Totodată, urez La mulți ani! tuturor polițiștilor dâmbovițeni, care vor sărbători pe 25 martie așa cum consideră potrivit. Să nu uităm că această zi are și o semnificație religioasă importantă, fiind sărbătoarea Bunei Vestiri” , a transmis Viorel Polexe, comisarul șef al IPJ Dâmbovița.