După pauza de doi ani pricinuită de pandemia de COVID-19, Festivalul Babel revine în forță la Târgoviște, cu cea de-a X-a ediție. Acesta se va desfășura la în perioada 10-19 iunie 2022.
Primul moment artistic a fost spectacolul The Third Reich (Al treilea regat), regia: Romeo Castellucci, Societas Raffaelo Sanzio, Cesena, trupă de artiști din Italia. Acesta a avut loc în această seară, în sala Cinematografului Independența din Târgoviște.
După acest moment, pe holul Cinematografului Independența a fost organizată deschiderea oficială a Festivalului Babel. Aici au participat directorul Teatrului Tony Bulandra, Mihai Constantin Ranin, selecționerul Festivalului Babel, Liviu Cheloiu, actorii și regizorii care vor oferi spectacol pe pâine târgoviștenilor și nu numai în această perioadă.
În debutul festivității de deschidere, un grup de elevi au bucurat invitații cu imnul Babel. După, toți cei prezenți au fost invitați să admire Vernisajul de sculptură al artistului Ion Tămăianu. Directorul Constantin Ranin a luat cuvântul în cadrul deschiderii oficiale a festivalului, anunțând că particularitatea festivalului din acest an este dată de faptul că, înafara pieselor de teatru, publicul va avea oportunitatea să vizioneze și o serie de filme artistice.
„Am un prieten care repet în cadrul acestui festival cuvântul prieteniei. Acest cuvânt poate semnifica multe lucruri, dar în primul rând vorbește despre umanitatea noastră, despre dorința de a fi împreună. Acum, după doi ani de pandemie, reușim din nou să ne îmbrățișăm și să ne îmbrățișăm prietenii de foarte departe. Acest festival nu este numai despre teatru. Sigur că teatrul este cel mai bătrân. Sigur, ar trebui să pomenesc multe persoane dragi mie, care sunt aici în sală, la deschidere…vreau să le mulțumesc elevilor care au intonat imnul Babel. (…) În cadrul deschiderii Festivalului Babel avem și Vernisajul Salonului de Artă Babel, al artistului plastic – maestru sticlar Ion Tămâian, care vine dintr-o altă viață a mea de pe vremea când eram sibian. Mă bucur că-i văd lucrările, pentru că nu îmi permit să le cumpăr. Invit alături de mine „bordul” Festivalului Babel. Liviu Cheloiu – selecționer festival, director executiv Babel, Dieter Topp – specialist rețele de teatru, jurnalist – Theater Networking Specialist, din Germania, Jeungwoo Soon – regizor, profesor Kyongg University, din Coreea de Sud, Scott Johnston – regizor și profesor, din Scoția, Vidyandidhee Vanarase – regizor, profesor, founder director of International Association for Performing Arts and Research, din India” , a declarat Mihai Constantin Ranin, directorul Teatrului Tony Bulandra. De asemenea, la microfon a urmat selecționerul Festivalului Babel, și actorul Teatrului Tony Bulandra, Liviu Cheloiu. „Nu o să spun foarte multe cuvinte, chiar dacă tema festivalului din acest an este „Limbaj” . Zilele acestea am folosit foarte mult cuvântul conjunctural. Nu știu de ce, dar la toate emisiunile Tv la care am fost, am folosit acest cuvânt. Vreau să-l transform prin acest festival, conjunctural să devină rutină pentru că festivalul este al orașului, nu al teatrului. Let’s Babel Up this Town”.
Program evenimente 10 -11 iunie
VINERI, 10 iunie
17:00 Cinematograf Independența, The Third Reich, regia: Romeo Castellucci, Societas Raffaelo Sanzio, Cesena, Italia; 50 min.
18:00 Cinematograf Independența, Deschiderea oficială a Babel X
19:30 Cinematograf Independența, The Third Reich, regia: Romeo Castellucci, Societas Raffaelo Sanzio, Cesena, Italia; 50 min.
21:00 Curtea Domnească, Ooups!, mișcarea scenică: Jordi L. Vidal, Jordi L. Vidal Company, Belgia; 55 min.
22:00 Parcul Chindia (Teatrul de Vară) – Calea Domnească – Bulevardul Mircea cel Bătrân – Bulevardul Carol I – Teatrul Tony Bulandra, Parada Babel; 1h
SÂMBĂTĂ, 11 iunie
11:00 Foaier TTB, Întâlnirile Babel (actori, presă, invitați; deschise publicului)
14:00 Sala Studio a TTB, Workshop de body percussion & beat-boxing, Jordi L. Vidal Company, Belgia; 3h
17:00 și 19:30 Cinematograf Independența, The Third Reich, regia: Romeo Castellucci, Societas Raffaelo Sanzio, Cesena, Italia; 50 min.
18:00 Foaier TTB, Vernisaj al Salonului de Artă Babel cu artist plastic – pictor Carmen Olteanu șiartist plastic – maestru sticlar Ion Tămâian
19:00 Sala Mare a TTB, Evita – Tango, un spectacol de Mc Ranin, Teatrul Tony Bulandra Târgoviște, România; 2h (fără pauză)
20:30 Cinematograf Independența, Theatron (un documentar despre Romeo Castellucci), regia: Giulio Boato; 55 min.
22:00 Piața Mihai Viteazul, Barbarossa Samba Group, România; 45 min.