Conducerea Teatrului Tony Bulandra, reprezentată de directorul Constantin Ranin, selecționerul Festivalului Babel, Liviu Cheloiu, au fost prezenți în prima conferință de presă, organizată în Foaierul Teatrului Tony Bulandra. În cadrul acesteia a participat și artistul de sculptură, Ion Tămăian și alți actori care vor urca pe scenă în această perioadă. Primul care a luat cuvântul a fost Mihai Constantin Ranin, care a oferit mai multe detalii despre festivalul care se desfășoară în aceste zile la Târgoviște.
„Prima conferință de presă are câteva subiecte interesante. Eu o să vorbesc puțin despre festival și despre artistul Ioan Tămâian. În așteptarea actorilor din spectacolului lui Castelluci, o să încep cu Ion, care este lângă mine. Majoritatea ați fost la vernisaj ieri și ați văzut lucrările. Eu îi urmăresc lucrările lui Ion de foarte mulți ani. Aș putea spune de câți ani, dar nu o să-i placă. Nu există artiști bătrâni, există artiști vechi. Noi facem parte din zona artiștilor vechi, care nu mai știu să vorbească despre LGBT, despre feminism, despre războaiele moderne și așa mai departe. Cât despre festival, rostul Babelului este de a aduce împreună omeni, oameni care să aspire la fericire,armonie. Sigur, vorbesc ca un budist, dar nu sunt…Acesta este rolul Babelului. Noi am întors Turnul Babel, acel simbol al neînțelegerii și am adus limbi, limbaje pentru a crea prin intermediul artei un soi de comuniune. Trebuie să fim exemplari. Fiecare gest al nostru, chiar dacă nu este văzut sau neînțeles, el trebuie făcut. Este o formă de necesitate care trebuie exprimată. Este un loc al prieteniei și al bunăstării spirituale. Revenind, ceea ce observ acum este că sculpturile lui Tămâian merg spre o zonă decorativă, dar și abstractă în același timp. Lucrările lui nu sunt deloc de mici dimensiuni, ele devin tot mai impozante. Și ceea ce el știe să facă este acest dialog pe care îl face cu diferite grade de cultură. Sculptura lui se adresează atât cunoscătorilor, artiștilor rafinați, cât și acela care intră prima dată în contract cu arta modernă” , a transmis Mihai Constantin Ranin. De asemenea, artistul Ion Tămâian, a vorbit despre experiența pe care o trăiește în aceste zile în cadrul Festivalului Babel, la Târgoviște.
„Este o mare plăcere de a lua parte la acest moment. De foarte mult timp mă pregătesc să vin în Târgoviște. Mă interesam de muzeu, de galeria de artă a Uniunii Artiștilor Plastici, dar mi s-a oferit această posibilitate de a expune lucrările mele în cadrul festivalului. Sigur că este important spațiul unde îți expui sculpturile. Atunci când am văzut spațiul holului de la Cinematograful Independența, în primă fază mi s-a părut că o să fie complicat că relația lucrărilor mele cu acel spațiu să fie bună. Nu mă refer doar la arhitectura spațiului, ci și la faptul că în acel spațiu se mișcă foarte multă lume. În timp ce aranjam lucrările mele și diferite cuburi, printre ele se plimbau niște copii, care alergau printre ele și își făceau poze cu ele. După mi-am dat seama că acei micuți aveau un respect față de artă, față de ceea ce se întâmpla acolo. În felul acesta mi-am dat seama că lucrările mele pot să trăiască și într-un astfel de mediu, nu doar într-unul a unui al unei atmosfere de muzeu, ci și într-o atmosferă animată”.
Tot astăzi mai au loc numeroase evenimente: de la ora 14:00, Sala Studio a TTB, Workshop de body percussion & beat-boxing, Jordi L. Vidal Company, Belgia; 3h. La ora 17:00 și 19:30 Cinematograf Independența, The Third Reich, regia: Romeo Castellucci, Societas Raffaelo Sanzio, Cesena, Italia; 50 min. După care, începând cu orele 18:00 Foaier TTB, Vernisaj al Salonului de Artă Babel cu artist plastic – pictor Carmen Olteanu șiartist plastic – maestru sticlar Ion Tămâian. La ora 19:00 Sala Mare a TTB, Evita – Tango, un spectacol de Mc Ranin, Teatrul Tony Bulandra Târgoviște, România; 2h (fără pauză). De la 20:30 Cinematograf Independența, Theatron (un documentar despre Romeo Castellucci), regia: Giulio Boato; 55 min. La 22:00 Piața Mihai Viteazul, Barbarossa Samba Group, România; 45 min.
DUMINICĂ, 12 iunie
11:00 Foaier TTB, Întâlnirile Babel (actori, presă, invitați; deschise publicului)
16:00 Foaier TTB, Florica Ichim și istoria unui proiect cultural unic – revista Teatrul azi, comemorare și lansare de carte susținute de Ioana Anghel și Irina Zlotea
18:00 Sala Studio a TTB, Beckett, Facultatea de Teatru și Film, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca;
19:00 Cinematograf Independența, Lumea e bine făcută – Partea a 2-a Europa,regia: Tudor Chirilă, film documentar de lung-metraj;
20:00 Sala Mare a TTB, San Chak: Life and Love story of Sin Chae HO,regia: Sunduck Han, Professional Theatre Company „Sae Buyk”,Coreea de Sud; 1h 30 min.
20:00 Curtea Domnească, Ooups!, mișcarea scenică: Jordi L. Vidal, Jordi L. Vidal Company, Belgia; 55 min.
21:30 Piața Mihai Viteazul, Incomica, Eccentrici Dadarò, Italia; 50 min.