Un accident rutier grav s-a produs pe DJ 701, în afara localității Vadu Stanchii, soldat cu decesul unui bărbat și rănirea altor trei persoane. Potrivit primelor informații, un bărbat de 36 de ani, din județul Teleorman, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare în timp ce conducea o autoutilitară, părăsind partea carosabilă și ajungând într-un șanț.
Din nefericire, în urma impactului, un bărbat de 57 de ani, tot din județul Teleorman, și-a pierdut viața. Alte trei persoane, cu vârste între 42 și 50 de ani, au suferit răni și au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
La fața locului au intervenit polițiști, echipaje medicale și pompieri din cadrul ISU Dâmbovița. Salvatorii au evaluat șase persoane, dintre care una era încarcerată. După efectuarea manevrelor de extragere, aceasta a fost predată echipajelor medicale, însă, în ciuda eforturilor depuse, a fost declarată decedată.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.