După apariția Complexului Dâmbovița Mall, a noului parc, modernizarea infrastructurii stradale, dar și a noului cartier de locuințe ANL, zona de lângă fosta Unitate Militară de la Gară este nerecunoscut. Potrivit primarului Daniel Cristian Stan, pe bulevardul Regele Ferdinand, în imediata vecinătate a cartierului Aleea Trandafirilor, pe terenul fostei UM Gară, se află în plină desfășurare lucrările de execuție a unor locuințe ANL, cu întreaga infrastructură aferentă (parcări, iluminat public, trotuare).
Pe o suprafață de aproximativ 4200 mp., este implementat un prim proiect care vizează construirea a 2 blocuri de locuințe, a câte 24 de apartamente fiecare, destinate tinerilor care au calitatea de cadre medicale sau cadre didactice.
Primăria Târgoviște suportă execuția utilităților aferente ansamblului de locuințe, precum și a sistematizării amplasamentului (apă, canalizare, energie electrică, gaze, telefonie, căi de acces, alei pietonale, spații verzi). Durata de execuție este de 12 luni, iar valoarea lucrărilor depășește 11.000.000 lei.
De asemenea, în aceeași zonă, Consiliul Județean Dâmbovița a pus la dispoziția Agenției Naționale pentru Locuințe un alt teren, în vederea construirii a 4 clădiri, a câte 20 de unități locative fiecare, astfel încât întreaga zonă va cunoaște o dezvoltare urbanistică accelerată.
După finalizarea investițiilor menționate, prin noua tramă stradală rezultată, Aleea Trandafirilor va fi practic unită cu noul cartier de locuințe ANL.

„Săptămâna trecută am primit o altă veste bună în legătură cu locuințele ANL, de data aceasta din cartierul Tineretului (Sagricom).
A fost avizată FAVORABIL investiția ”Locuințe pentru tineri, destinate închirierii, zona Sagricom, strada Silviu Stănculescu, Etapa II”!
Valoarea proiectului este de 81.006.494,67 lei (TVA inclus), sursa de finanțare fiind asigurată de MDRAP, prin ANL – 77.534.495,61 lei (TVA inclus) și municipiul Târgoviște – 3.471.999,06 lei (TVA inclus).
Locuințele propuse se compun din 8 blocuri (9, 10, 11, 12, 13, 14, 15 și 16), regim de înălțime – S+P+2E/3E+M, totalizând 146 de apartamente.
Finanțarea va fi asigurată din bugetul național al anului viitor, tot anul viitor urmând a fi realizată și licitația de execuție” , a scris pe Facebook primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan.


