Potrivit președintelui CJD, Corneliu Ștefan, în doar trei zile au fost montate structuri metalice a podului de peste râul Argeș din comuna #CorbiiMari!
„În urma vizitei făcute astăzi în teren alături de parlamentarii Carmen Holban, Titus Corlățean, Radu Popa, Ioan Vulpescu, Marian Țachianu, însoțiți de primarul comunei Corbii Mari, Ionuț Bănică, a fost constatat că se lucrează intens la pregătirea căii de rulare, iar dacă vremea va fi una prielnică, în cel mult două luni, podul va fi redat circulației.
În ceea ce privește detaliile tehnice, vă pot spune că podul de pe DJ 701 are o lungime de 277 de metri și o lățime de 9 metri, din care 7 metri sunt destinați părții carosabile.
Valoarea totală a proiectului este de peste 9.400.000 de lei, iar sursa de finanțare este PNDL” , a transmis președintele CJD Dâmbovița, Corneliu Ștefan.