Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean “Mircea ce
Bătrân” Dâmbovița vor asigura măsurile de ordine publică pe timpul
ceremoniei dedicate Zilei Naţionale a României, ce se va desfăşura marți, 1
decembrie a.c., în Piaţa Tricolorului din municipiul Târgoviște.
La ceremonia publică va participa și un pluton de militari jandarmi în cadrul
dispozitivului constituit pentru defilare.
Având în vedere prevederile Hotărârii nr. 967 din 2020 privind prelungirea stării
de alertă pe teritoriul României, ceremonia se va desfăşura fără participarea
publicului, în cadru restrâns, într-un spaţiu special delimitat unde vor avea acces
doar reprezentanţii autorităţilor publice, cu respectarea măsurilor de protecţie
sanitară și a regulilor privind distanţarea fizică.
Totodată, în contextul situaţiei epidemiologice înregistrate la nivel naţional şi
judeţean, adresăm rugămintea cetăţenilor să respecte legislaţia în vigoare şi
recomandările făcute de autorităţi în vederea prevenirii şi combaterii
efectelor pandemiei cu COVID-19.
În scopul prevenirii producerii unor evenimente sau încălcări ale legislaţiei în
vigoare, pe timpul desfăşurării ceremonialului, Jandarmeria Dâmbovița va
coopera cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmbovița, Inspectoratul pentru
Situaţii de Urgenţă “Basarab I” al Judeţului Dâmbovița şi Poliţia Locală a
municipiului Târgoviște.
Informare, Relații Publice şi cu Publicul