• vin. sept. 22nd, 2023

Dambovita Media

Stiri din Dambovita

Ce mai cauta prietenii pe Dambovita Media. Click pe tag

Mai multe străzi și bulevarde din Târgoviște vor fi reabilitate prin Programul Național Anghel Saligny

Byadminstefan

iun. 26, 2022

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, secretar general al PSD Dâmbovița, a transmis în cadrul unei conferințe de presă că prin Programul Național Anghel Saligny, vor fi reabilitate mai multe străzi și bulevarde din oraș. Potrivit acestuia, investiția se va rdica undeva la suma de 43 de milioane de lei.

„„Remarc și eu distribuirea echilibrată, pe zonă, a investițiilor, dar stau să mă gândesc cam ce sume ar fi primit județul Dâmbovița dacă în momentul de față PSD nu era la guvernare… Eu fac această paralelă permanent, cu situația municipiului Târgoviște, care timp de doi ani a fost ignorat total de o guvernare de dreapta care nu a avut nimic în comun cu interesele comunităților locale.

 

În municipiul Târgoviște avem două proiecte, valoarea totală fiind de 43 milioane lei. Sunt proiecte la valoarea maximă prevăzută de program. Avem străzi importante din Târgoviște, Bulevardul Independenței, Calea Domnească, Bulevardul Libertății, dar și străzi precum Boierescu Zaharia, 9 Mai, Virgil Drăghiceanu, Gabriel Popescu, Pârvan Popescu, Maior Brezișeanu, Ana Ipătescu și așa mai departe, și străzi care nu sunt deloc asfaltate la acest moment, mă refer la Costache Olăreanu, Ilfovului sau strada Porumbeilor. Un proiect foarte important, sunt 17 străzi care intră în acest program și care va avea efecte benefice, cu siguranță, pentru infrastructura municipiului Târgoviște, sigur adăugându-se la proiectele pe care le derulăm în acest moment pe aceiași zonă de infrastructură”, a declarat primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, secretarul general al PSD Dâmbovița.

 

Și asta nu este tot, pentru că Primăria Târgoviște în colaborare cu Consiliul Județean Dâmbovița lucrează deja la alte proiecte, la fel de importante, care vizează infrastructura municipiului Târgoviște. ,,Vreau să remarc colaborarea excelentă între Primăria Târgoviște și Consiliul Județean Dâmbovița, bineînțeles în beneficiul comunității locale, colaborare care se va dezvolta în perioada următoare prin câteva proiecte foarte importante și care vor avea din nou un impact deosebit de pozitiv în ceea ce privește infrastructura municipiului Târgoviște, care cunoaște în acest moment un  program de investiții fără precedent, așa cum va cunoaște și infrastructura județeană pentru că proiectele coroborate care vor debuta la nivelul județului Dâmbovița vor transforma județul într-un șantier cu un nivel de investiții fără precedent în istoria județului”, a declarat primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, secretarul general al PSD Dâmbovița.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *