• vin. oct. 4th, 2024

Dambovita Media

Stiri din Dambovita

Ce mai cauta prietenii pe Dambovita Media. Click pe tag

Mâine este prima zi a Festivalului Național ,,Crizantema de Aur” , cea de-a 54-a ediție, care va fi organizată tot la Târgoviște. Iată programul

ByDâmbovițaMedia

oct. 20, 2021

Comunicat de presă

​Vă facem cunoscut că, în perioada 21-23 octombrie 2021, se va desfăşura în municipiul Târgovişte, sub patronajul Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO, cea de-a 54-a ediţie a Festivalului Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de aur”, cel mai longeviv festival muzical din România, organizat neîntrerupt din anul 1968 la Târgoviște, cu scopul promovării Romanței ca gen muzical de patrimoniu al culturii naţionale.
Precizăm că organizatorii sunt preocupați de înscrierea Romanței în Lista Reprezentativă UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii, procedură care a fost inițiată de organizatorii festivalului în anul 2016, în colaborare cu Comisia Națională a României pentru UNESCO, și care se află în atenția Ministerului Culturii.
Organizatorii acestei ediţii: Primăria şi Consiliul Local Municipal Târgovişte, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, Teatrul „Tony Bulandra” din Târgovişte, în colaborare cu Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România și cu Uniunea Muzicienilor din Moldova.
Direcția artistica a festivalului este asigurată de Centrul Cultural pentru UNESCO „Cetatea Romanței” Târgoviște.
Evenimentul se desfăşoară la Teatrul „Tony Bulandra” din Târgovişte.
Concertele vor începe în fiecare seară la ora 18.00 și vor fi transmise integral în direct de TVR 3, precum și de Radio România Antena Satelor (seara de gală).
NOUTĂŢILE EDIŢIEI A 54-A ȘI EVENIMENTELE ASOCIATE FESTIVALULUI
a. Programul Naţional de Concerte „Tinerețea Romanței” – eveniment asociat Festivalului Naţional
„Crizantema de aur”, ediția 2021. Concertele sunt programate să se desfăşoare în zone istorice din România, în perioada 23 octombrie – 20 decembrie 2021. Programul este destinat promovării tinerilor laureați ai festivalului și a romanțelor noi, lansate la concurul de creație. Concertele sunt organizate în colaborare cu instituții muzicale, centre județene de cultură, cu alte instituții și organizații din România și din Republica Moldova;
b. Patrimoniul poetic al romanţei – omagiu adus poeților naționali Vasile Alecsandri (200 de ani de la naștere), George Coșbuc (155 de ani de la naștere), Octavian Goga (140 de ani de la naștere). Va fi lansată Antologia „Dorurile mele” – realizată de renumitul interpret de romanțe Gheorghe Sărac. Culegerea muzicală conține toate partiturile romanțelor compuse pe versurile poeților George Coșbuc, Octavian Gora și Vasile Alecsandri. De asemenea, vor fi lansate cărțile „Romanța și vodevilul în opera lui Vasile Alecsandri” și „Octavian Goga și Romanța «Bisericuța din Albac»” (autorii ambelor cărți: Marian Niță, Cristinel Gigi Șonea,
Angel-Cristian Stăiculescu)
c. Omagiu corifeilor romanţei – eveniment realizat cu sprijinul Fundaţiei „Henry Mălineanu” cu scopul celebrării creației compozitorului de romanțe Henry Mălineanu, a compozitorului Ionel Fernic (120 de ani de la naștere), precum şi omagierea altor mari compozitori români: Gherase Dendrino, Temistocle Popa și Camelia Dăscălescu (100 de ani de la naștere).
*Evenimentele se desfășoară la Teatrul „Tony Bulandra” și la Muzeul „Casa Romanței” – ambasadă a culturii la Târgoviște.

Festivalul Naţional de Romanţe „Crizantema de Aur”, ediţia a 54-a, va fi transmis integral în
direct pe postul TVR3 în perioada 21-23 octombrie 2021, în fiecare seară, începând cu ora 18.00. Postul Radio România Antena Satelor va transmite în direct seara de sâmbătă, 23 octombrie 2021, începând cu ora 18.00.
• Ediţia a 54-a a Festivalului „Crizantema de Aur” va fi structurată astfel:
a) Concursul de interpretare – joi, 21 octombrie 2021;
b) Concursul de creaţie – vineri, 22 octombire 2021;
c) Gala laureaților – sâmbătă, 23 octombrie 2021
d) Microrecitaluri „La izvoarele romanței” – joi, 21 octombrie 2021
e) Concertul „Tinerețea Romanței” – vineri, 22 octombrie 2021
f) Concertul „Te iubim, Romanță” – sâmbătă, 23 octombrie 2021
g) La Muzeul „Casa Romanței” din Târgoviște – unic în România, vor avea loc și alte evenimente
asociate: lansări editoriale și discografice, dezbateri și mese rotunde dedicate celebrării patrimoniului muzical și
poetic al romanței.
• Concursul de Interpretare: participă 14 concurenţi selecţionaţi în urma a 6 preselecţii regionale,
realizate în perioada 01-15 spetembrie 2021, în România şi în Republica Moldova;
• Concursul de Creaţie va îmbogăţi patrimoniul muzical naţional cu 14 romanţe în primă audiţie
selectate în urma preselecţiilor naţionale realizate la Bucureşti în colaborare cu UCMR şi la Chişinău în
colaborare cu UMM;
• Acompaniază orchestrele:
– „Dor românesc” – dirijor Ștefan Cigu
– „Romanţa” – dirijor Lucian Vlădescu
• Juriul Concursului de Interpretare va fi format din interpreţi de romanţă şi din personalităţi ale
vieţii muzicale din România și Republica Moldova care promovează romanța.
• Juriul Concursului de Creaţie va fi format din compozitori desemnaţi de UCMR și de UMM.
• Prezentatori: Alexandra Velniciuc şi Octavian Ursulescu, Miruna Ionescu și Silviu Biriș.
• Scenografia: Bogdan Dobre
Co-producător: TVR3 – transmisiune în direct.
Parteneri media: Radio România; Revista „Actualitatea Muzicală” a UCMR; UZPR.
Direcţia artistică: Alina Mavrodin Vasiliu – Centrul Cultural pentru UNESCO „Cetatea Romanţei” Târgovişte.
Sponsori: COTNARI, EUROGAS PRESCOM FIENI, BANCA TRANSILVANIA, FUNDAŢIA
„HENRY MĂLINEANU”, ROTARY CLUB TÂRGOVIȘTE, CAMERA NOTARILOR PUBLICI PLOIEȘTI, EXPERT RECYCLING, ADELLE STYL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *