De puțin timp numită în funcția de subprefect al județului Dâmbovița, Marinela Manea a participat ieri la prima sa conferință de presă, la sediul partidului USR-PLUS Dâmbovița. Prima promisiune pe care aceasta a făcut-o a fost că își va desfășura activitatea transparent și că va comunica în permanență cu presa locală, fapt ce a lipsit până acum cu desăvârșire din partea instituției Prefectului Dâmbovița.
Noul subprefect a făcut câteva precizări și despre trecutul său profesional, declarând că are exeperință administrativă, dar această funcție, cu în mod sigur îi va aduce și situații cu care nu s-a mai întâlnit.
,,Sunt numită de două zile în această funcție și îmi face o deosebită onoare să mă aflu aici. Sunt economist de profesie. După finalizarea facultății, am activat în domeniul instituțiilor publice, am fost director economic al Liceului de Construcții. După aceea am trecut în învățământ, sunt cadru didactic universitar, nu am pirdut legătura cu practica, din 2007 sunt și expert contabil și am avut câteva spețe importante în administrarea patrimoniului în instituții publice. Vă pot spune doar una singură, este vorba despre speța Termica SA VS Primăria Municipiului Târgoviște, o speță destul de dificilă. De atunci, din anul 2007 și ca urmare a faptului că predau disciplină de audit, am fost până pe 4 martie auditor cu delegație în cadrul instituției mele. La momentul acesta pot spune multe cunoștințe de administrație, ce nu știu, voi învăța, sunt lucruri în atribuțiile mele pe care trebuie să le administrez, dar mai întâi trebuie să le învăț. Despre situația din județ astăzi, în Târgoviște, pe 6 martie, rata de incidență a fost de 3,01 de cazuri la mia de locuitori, iar acum ne aflăm în scenariul roșu, asta înseamnă că restaurantele și alte locații sunt închise. Trebuie să fim responsabili și să purtăm mască și să cerem oamenilor să se vaccineze ca să scăpăm de situația asta. Pot să vă promit că o să încerc cât pot de mult să fiu transparentă, să ofer informații presei și să avem o colaborare bună” , a fost reacția Marinelei Manea, noul subprefect al județului Dâmbovița.