Marea Unire din anul 1918 a fost și rămâne pagina cea mai frumoasă din istoria României.1 Decembrie, Ziua Naţională a României, reprezintă rezultatul unui proces istoric la care au sperat, visat și pentru care au luptat generații de români și este zi de sărbătoare pentru tot neamul românesc, prilej de cinstire a memoriei celor care au reușit să ducă la îndeplinire idealul de unire al locuitorilor tuturor provinciilor românești.
În semn de prețuire pentru importanța acestei zile și în cinstea țării pe care toți o numim ACASĂ, Centrul Județean de Cultură Dâmbovița organizează, pe data de 28 noiembrie, la Muzeul de Istorie, începând cu ora 17:00, un recital dedicat Zilei Naționale a României, susținut de membri ai Orchestrei Simfonice „Muntenia”.
Accesul este liber!
Compartimentul Comunicare al Centrului Județean de Cultură Dâmbovița