Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească”
Târgoviște, vă invită să vizitați, începând cu data de 1 mai 2022, expoziţia de pictură „Paftale cu
povești” a Irinei Predescu-Rion, artist-restaurator, care va fi deschisă la Muzeul de Istorie din
Târgovişte, Sala Auditorium.
Deschiderea oficială a expoziției va avea loc în prezența artistei și a Doinei Mândru, istoric și critic de artă la Muzeul de Istorie, în data de 3 mai 2022, la ora 14:00. „Autoarea propusă acum, Irina Predescu-Rion, pictoriță și restauratoare, este de asemenea originară din județul Dâmbovița, născută la Costeștii din Vale, acolo fiind repartizați părinții ei, ambii medici, tatăl activând la Ghergani, mama la Răcari, până la pensionare. Școlile, inclusiv Institutul de Arte Plastice, le-a urmat la București, unde a fost crescută de bunică.” (Doina Mândru) Irina Predescu-Rion se oprește – după expoziția din primăvară de la Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia – pentru întâia dată la Târgoviște, cu expoziția de pictură „Paftale cu povești”.
Curatorul expoziției și criticul de artă Doina Mândru nota despre tema prezentată cu această ocazie, aceea a paftalei ca reprezentare a perechii și interpretare a cuplului: „Ultimul proiect al artistei, în spiritul decorativ al lui Matisse, este și o poveste de viață, aparent despre dinamica formelor pereche, dar altfel, pur și simplu cu umor și ironie despre aventura oricărui cuplu… așa cum transpare din titluri.” Gama cromatică este variată, predominând albastrul profund, sobru, dublat de o interpretare decorativă ce trădează formația de monumentalist. Chiar și stilizarea motivului – aparent banal – amintește de decorația elegantă, simplă, hieratică a picturilor murale ce i-au trecut prin „mâini” pentru „tratament și recuperare”; un subiect modest, înfățișând fie cingătoarea cu cele două catarame speciale, fie doar paftalele, primește în aceste lucrări o încărcătură simbolică și expresivă pe măsură, ce emană, în mod similar relației interpersonale dintr-un cuplu, uneori o tensiune fantastică, alteori o stare de calm și
liniște asemenea frescelor din vremurile demult apuse.
Expoziția va fi deschisă publicului la parterul Muzeului de Istorie din Calea Domnească nr. 189, în perioada 1 mai – 19 iunie 2022, de marți până duminică, între orele 09:00 și 17:00.