• joi. feb. 2nd, 2023

Dambovita Media

Stiri din Dambovita

Ce mai cauta prietenii pe Dambovita Media. Click pe tag

PSD intervine în OUG privind decarbonificarea: nicio unitate de producție de energie nu va fi închisă până când nu se pun în funcțiune unități de producție echivalente

Byadminstefan

iun. 29, 2022

Comunicat de presă 

PSD anunță că în urma intervenției experților social-democrați Ministerul Energiei va modifica proiectul de ordonanță de urgență privind decarbonificarea sistemului energetic din România, astfel încât să fie îndeplinite următoarele două criterii:
1) Nu se închide nimic fără a se pune ceva în loc. Nicio unitate de producție de energie pe bază de lignit sau huilă nu va fi închisă până când nu se pun în funcțiune unități de producție echivalente pe bază de gaz, energie nucleară sau din surse de energie regenerabilă.
2) Ceea se închide nu se desființează, ci intră în conservare. Toate unitățile pe bază de lignit și huilă care vor fi închise, vor fi conservate și vor face parte din rezerva de capacitate a sistemului energetic din România, putând fi redeschise în caz de necesitate.

PSD susține categoric toate politicile de reducere a poluării și de tranziție către o economie decarbonificată, care trebuie să constituie un obiectiv major pentru toate statele membre ale Uniunii Europene.

În același timp PSD consideră că, în contextul crizei energetice, România trebuie să utilizeze toate capacitățile de producție de energie pentru protejarea populației și a economiei naționale, la fel cum se întâmplă în multe state europene.

Biroul de presă al PSD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *