În week-end, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au fost prezenți la datorie și au acționat pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 504 sancțiuni contravenționale, a căror valoare se ridică la peste 120.000 de lei. În perioada 15-16 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, alături de reprezentanții celorlalte instituții cu atribuții pe linie de ordine publică și sub autoritatea Instituției Prefectului, au acționat pentru asigurarea și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.
Pe parcursul celor două zile, polițiștii au intervenit la 55 de evenimente, dintre care 33 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112 și au constatat 49 de infracțiuni, din care 28 contra persoanei și 9 contra ptrimoniului.
De asemenea, polițiștii au reținut 37 de permise de conducere și au retras 4 certificate de înmatriculare. Pentru limitarea efectelor pandemiei de COVID-19, au fost organizate 38 de acțiuni punctuale în cadrul cărora au fost legitimate peste 3.000 de persoane și verificate 167 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate și 152 de restaurante/terase/fastfood-uri. Activitățile desfășurate au vizat și verificare modului în care se respectă măsurile de protecție sanitară în mijloacele de transport persoane, fiind controlate 651 de astfel de autovehicule.
Totodată, în urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 26 de sancțiuni contravenționale persoanelor care nu au respectat reglementările privind portul măștii de protecție.