Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul Județean de Poliție (IPJ) Dâmbovița, în ultimele 24 de ore, polițiștii dâmbovițeni au aplicat 44 de sancțiuni contravenționale pentru neportul măștii de protecție, în valoare de 4.000 de lei.
De asemnea, la data de 2 noiembrie a.c., polițiștii dâmbovițeni au continuat acțiunile organizate pentru creșterea gradului de siguranță al cetățenilor, menținerea ordinii și liniștii publice și verificarea respectării măsurilor impuse în contextul pandemiei de COVID-19, fiind organizate 22 de acțiuni punctuale.
Astfel, pe parcursul zilei trecute, polițiștii au intervenit la 19 evenimente, dintre care 9 au fost solicitări prin numărul unic pentru apeluri de urgență 112, fiind sesizate 17 infracțiuni.
Totodată, în cadrul acțiunilor organizate pentru verificarea modului în care sunt respectate normele impuse în contextul epidemiologic generat de virusul Sars- CoV-2, au fost au fost verificate 132 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate și 326 de mijloace de transport persoane.
În continuare, polițiștii dâmbovițeni sunt la datorie, zilnic fiind organizate noi
acțiuni pentru siguranța cetățenilor.