Absolvenții promoției 2022 ai Facultății de Teologie au depus jurământul de credință
Sub coordonarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, miercuri, 6 iulie 2022, s-a desfășurat, la Catedrala din Târgoviște, ceremonia depunerii jurământului de credință de către absolvenții Facultăți de Teologie și…
Doi bărbați, cercetați de polițiști sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni la regimul rutier
La data de 5 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Târgoviște au oprit pentru control un autoturism condus un autoturism de 60 de ani, din comuna…
Președintele CJD și PSD, Corneliu Ștefan, își dorește firme puternice pentru derularea investițiilor pe „Anghel Saligny”
,,Nu poate să vină o firmă cu o roabă și cu o mistrie să ia o lucrare mare’’! Numeroase proiecte au fost derulate pe Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”…
Dragoș Popescu, despre inaugurarea podului de la Mărginenii de Sus
Într-o postare pe Facebook, senatorul Dragoș Popescu, a reacționat asupra subiectului „podul de la Mărginenii de Sus” , inaugurat astăzi, care, spune acesta, este o altă investiție inutilă, făcând referire…
10 cursuri gratuite pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă organizate de AJOFM Dâmbovița în luna iulie
Comunicat de presă Agenţia Județeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dâmbovița anunță deschiderea a 10 cursuri de calificare în luna iulie 2022, după cum urmează: – electrician expoatare joasă și…
ITM Dâmbovița: Peste 6600 de carnete de muncă nerevendicate
Prima jumătate a anului 2022 s-a dovedit a fi o perioadă încărcată, pentru Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița, din punctul de vedere al relațiilor cu publicul. Câteva mii de persoane…
Încep să se vadă primele schimbări la Școala „Tudor Vladimirescu”
Administrația publică locală târgovișteană continuă să investească în infrastructura educațională. După ce au fost reabilitate pe fonduri europene școlile „Mihai Viteazul” și „Matei Basarab” , a venit rândul Școlii Gimnaziale…
Dragoș Popescu a luat atitudine după prăbușirile podurilor din Neamț și Vrancea
Senatorul Dragoș Popescu a transmis pe pagina sa de Facebook că va lua atitudine după prăbușirea podurilor de la Luțca, din Neamț și pentru cel din Vrancea, care s-a prăbușit…
Cum aleg cea mai bună cărămidă decorativa?
Atunci când alegeți placari ceramice de un tip sau altul, pentru o casă sau pentru un proiect comercial, ar trebui să va decideți cât doriți să cheltuiți – acesta este…
Cod Portocaliu de vijelii astăzi în nordul județului Dâmbovița
Meteorologii au anunțat astăzi cod PORTOCALIU pentru Instabilitate atmosferică accentuată, vijelii, ploi abundente 35-40 și izolat 50-60 l/mp în zona de nord a județului Dâmbovița, în interval orar 12:00 –…
Primăria Târgoviște a premiat performanța în educație
Gala Performanței în Educație, organizată în al șaselea an la Târgoviște, pentru a răsplăti munca de peste un an al elevilor și a cadrelor didactice, care au reușit să obțină…