Momente emoționante și pline de bucurie la Căminul cultural de la Dobra, unde a fost găzduită cea de-a treia ediție a Festivalului de Priceasnă „Cântați lui Dumnezeu cu glas de bucurie”. Evenimentul a fost organizat cu ocazia anului omagial al „Rugăciunii în viața Bisericii” , de către Comitetul de tineri al parohiei Sfinții Împărați Constantin și Elena – DOBRA, care au fost coordonați de preoții slujitori.
Primarul comunei Dobra, Daniel Nica, a avut un mesaj de transmis după acest eveniment. „Am spijinit și voi sprijini în continuare orice acțiune a tinerilor din comuna noastră, fie ea culturală, religioasă sau sportivă! Astăzi, am trăit momente deosebite la Festivalul de Priceasnă, un eveniment deosebit, încărcat de emoție. Vă mulțumesc tuturor celor care ați donat pentru a o ajuta pe Andra Ștefania! Mulțumesc organizatorilor, invitaților și tuturor celor care ați fost prezenți la acest eveniment!
De asemenea, președintele CJD, Corneliu Ștefan, a transmis un mesaj în cadrul acestui eveniment special. „Astăzi, am avut plăcerea de a participa, alături locuitorii comunei Dobra, la un frumos eveniment din viața acestei comune: a treia Ediţie a Festivalului de Priceasnă ,,Cântați lui Dumnezeu cu glas de bucurie”.
De la copii până la bunici, oamenii s-au strâns în căminul cultural, lăsând problemele deoparte pentru câteva ore.
Cred că momente precum cele de astăzi întăresc legăturile dintre comunelor dâmbovițene, iar faptul că tinerii au cântat pe scena căminului, dar au și asistat din sală la spectacol, îmi arată că satele și comunele noastre au viitorul asigurat.
Felicitări, Daniel Nica, pentru organizare, mulțumiri preoților parohiei pentru momentele pregătite, iar celor care au urcat pe scenă aplauzele mele” , a transmis președintele CJD, Corneliu Ștefan.