Numeroși credincioși s-au adunat, astăzi, 7 mai 2021, la Mănăstirea Nucet, cu prilejul sărbătorii creștine Izvorul Tămăduirii. Prăznuită de Biserica Ortodoxă în prima vineri după Paşte, Izvorul Tămăduirii este o sărbătoare închinată Maicii Domnului, numele acesteia amintind de o serie de minuni săvârşite la un izvor aflat în apropierea Constantinopolului.
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a luat partre, alături de credincioșii prezenți la Mănăstirea Nucet, atât la liturghie, cât și la ceremonialul religios dedicat sfințirii aghiasmei mici.
De asemenea, au participat: George Ungureanu, viceprimarul comunei Nucet, parlamentari dâmbovițeni, reprezentanți din partea autorităților locale și județene.
În cadrul acestui important moment liturgic, un sobor de preoți ai Arhiepiscopiei Târgoviștei a evocat importanța sărbătorii Izvorul Tămăduirii în viața spirituală a creștinilor.
După încheierea Sfintei Liturghii, cei prezenți au pornit în procesiune spre binecunoscutul loc de pelerinaj „Fântâna de leac”, ce se află în apropierea Mănăstirii Nucet, loc în care a fost oficiată tradiționala slujbă a Aghiasmei celei mici, la finalul căreia cei prezenți au primit apă sfințită. Mănăstirea Nucet este una din cele mai importante vetre monahale
muntene, ctitorie a boierului Gherghina Pârcălab și a soției sale Neaga, în secolul al XIV-lea. Mii de pelerini ajung anual la Mănăstirea Nucet, atât cu prilejul marilor sărbători creștine, cât și în restul anului, pentru a lua apa binefăcătoare.
CONSILIUL JUDEȚEAN DÂMBOVIȚA ROMÂNIA
Compartimentul Imagine, Relații Externe – Consiliul Județean Dâmbovița