Luni, 21 decembrie 2020, la Catedrala din Târgoviște, în prezența Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon, va avea loc Concertul extraordinar de colinde al Arhiepiscopiei Târgoviștei. Concertul va fi susținut de Corala Arhiepiscopiei Târgoviştei, dirijată de către domnul Asist. Univ. Dr. Mihail Vlădăreanu, cu participarea extraordinară a solistei Cristina Dan, a tenorului Vlad Miriță și a baritonului Yuriy Țsiple, cunoscuți artiști și fideli susținători ai misiunii Bisericii străbune, prin intermediul artei muzicale.
Evenimentul va fi transmis în direct pe pagina de Facebook precum și pe canalul de Youtube ale Arhiepiscopiei Târgoviștei, între orele18,00- 19,30. De asemenea, din cauza restricțiilor legate de eradicarea noi pandemii și a spațiului limitat al Catedralei, accesul va fi permis numai pe bază de invitație.