În cadrul unei conferințe de presă, primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a semnalat că există riscul ca Poliția Locală să fie desființată! Edilul a declarat că potrivit dispoziției din…
Începând cu ora 02.00, în municipiul Târgoviște se acționează pentru combaterea poleiului, atât pe partea carosabilă, cât și pe trotuare! Circulați cu mare grijă!
Jandarmii dâmbovițeni au executat zilnic misiuni de verificare a respectării măsurilor adoptate de autorităţi în contextul epidemiologic. În perioada 4– 10 ianuarie a.c., sub autoritatea Instituției Prefectului, alături de celelalte…
Conform datelor centralizate la nivelul Direcției de Sănătate Publică Dâmbovița, numărul persoanelor vaccinate împotriva COVID-19, în ziua anterioară, respectiv pe 11 ianuarie 2021 a fost de 294, repartizate pe cele…
După finalizarea, în ultimii 2 ani, a lucrărilor de extindere, reabilitare, modernizare și echipare a nu mai puțin de 4 creșe în municipiul Târgoviște (respectiv creșele nr. 8, 13, 14…
Ziua de 15 ianuarie, aleasă ca Zi a Culturii Naţionale, reprezintă data naşterii poetului Mihai Eminescu (1850-1889). În această zi avem ocazia nu doar să celebrăm un mare poet, dar…
Teatrul Tony Bulandra din Târgoviște, se redeschide! După luni întregi de așteptare, teatrul revine pe scena târgovișteană! La fel ca în anii trecuți, Teatrul Tony Bulandra își va deschide porțile,…
Consiliul Judeţean Dâmboviţa îi informează pe participanţii la traficul rutier că, în perioada 11 – 15 ianuarie 2021, va efectua, prin societățile comerciale de profil, următo arele activități la infrastructura…
Din cauza condițiilor neprielnice din Sala Sporturilor din Târgoviște, meciurile de baschet din acest weekend se vor disputa în Sala de sport „Ioan Valerian”, aparținând Clubului Sportiv Școlar Târgoviște. Programul…
Jandarmii dâmboviţeni vor asigura măsurile de ordine publică pe timpul desfăşurării următoarelor meciuri de baschet feminin din turneul LNBF, care se vor desfășura la Sala Sporturilor din municipiul Târgoviște, astfel:…
Cultura, alături de valorile familiale, reprezintă însumarea tuturor credinţelor dintr-o societate, „singura sursă certă a unei bucurii permanente”, precum spunea Constantin Noica. Rolul culturii în lumea contemporană este de instanţă…
Având în vedere unele situații cu care se confruntă angajații care se întorc la locurile de muncă dupa ce fie au stat in carantină pentru ca au fost contacti direcți…
Vaccinarea împotriva Covid-19 se desfășoară fără probleme, în județul Dâmbovița! Vaccinarea împotriva Covid-19 se desfășoară, fără probleme, de la începutul acestei săptămâni și în județul Dâmbovița. Deja aproximativ 900 de…
ACȚIUNE DE SALVARE Echipa Salvamont- Salvaspeo Dâmbovița a intervenit în cursul după-amiezii zilei de miercuri, 6 ianuarie 2021, pentru a acorda sprijin unui bărbat care timp de două nopți a…
Cel târziu in primăvară, parcul central al municipiului Târgoviște va avea o înfățișare cu totul diferită: realizarea unui pavaj nou, diferenţiat, în funcţie de specificul suprafeţei destinate circulaţiei pietonale, construirea…